Home » Excursii foto » Transfagarasan » Transfagarasan 2010

Informatii galerie foto:

Nume: Transfagarasan 2010
Descriere: Cum pe Transfăgărăşan nu mai fusesem de o bucată de timp considerabilă, excursia organizată de Asociaţia Bucureştiul meu drag (www.orasul.ro) a picat perfect, la o săptămână după nunta unică de care am avut parte de curând. Aşa că îmi imaginam că această excursie va fi un fel de promo la luna de miere ce va urma. Dar... Cu o mică întârziere provocată de mai multe ceasuri care nu au sunat la timp, ne-am îndreptat cu cele două autocare către Mănăstirea Curtea de Argeş, unde am stat cam cât să mănânci un mic dejun boieresc. După ce am trecut printre banalele tarabe cu chinezării autentice, am ajuns plini de elan fotografic în faţa celor 1480 de trepte de la poalele Cetăţii Poienari, sau mai bine zis ruinele lăsate în paragină şi explicate printr-un singur indicator, unde localnicii sau turiştii ca noi lăsă gunoaiele într-o libertate absolută. Chiar dacă îţi dai sufletul urcând toate acele scări şi mai plăteşti şi bilet de intrare şi taxă foto, iar ruinele nu sunt mare scofală, panoramele care se pot vedea merită tot efortul. Respectând programul stabilit am ajuns la Barajul Vidraru, unde gunoaiele strânse într-un colţ al lacului nu mi s-au părut un lucru neobişnuit locurilor turistice de pe la noi, ci chiar se integrau perfect în peisaj, alături de porumbul copt şi covrigeii pe şir. În fine, după şerpuitorul drum pe minunatul Transfăgărăşan, unde ne-am oprit puţin la Cascada Capra, am intrat în tunelul (ano)timpului, sau mai bine zis cel mai lung tunel rutier din ţară (887m) şi de la vremea însorită de pe versant ne-am trezit într-o ceaţă atât de deasă că îţi puteai pierde şi soţia dacă nu erai atent. Surpriza cea mare a venit la Cabana Bâlea Lac (Nouă) care nu cred că avea două camere construite la fel. Astfel, ca proaspeţi căsătoriţi (şi norocoşi din fire) am primit o cameră dublă cu un pătuleţ lângă geam şi celălalt după un colţ, între uşa de la intrare şi baie, mijlocul camerei fiind dominat de un stâlp de lemn, poziţionat fără prea mult simţ estetic. Înţelegând repede că viaţa de cuplu nu se trăieşte doar în cabană sau încercând să dormim în acelaşi pătuţ, am ieşit să vedem împrejurimile, numai că ceaţa care cică poposise pe acolo de vreo lună, nu ne-a lăsat să vedem mai mult de 100 metri în jurul nostru. Am nimerit însă pe lângă zăpada netopită de iarna trecută, nişte tarabe parcă trase la indigo cu şorici, cârnaţi, brânză de burduf şi bineînţeles porumb copt. Seara am petrecut-o înecându-ne amarul fotografic la restaurantul cabanei, unde am mâncat (cam îndoielnic şi scump), am băut, ne-am luat gândul de la focul de tabără programat, din cauza ploii şi m-am întâlnit cu un vechi amic caricaturist (Bighi) care ne-a mai înveselit puţin chipurile. A doua zi am plecat de la Bâlea Lac exact aşa cum am venit, adică cu ceaţa în ochi. Ceaţă care a fost făcută repede uitată de frumuseţea Transfăgărăşanului, care a îndulcit puternic această excursie. În jurul prânzului am ajuns şi în Sibiu, un oraş care arăta mult mai bine în anul în care a fost capitală culturală europeană. Dar cum nu am stat nici aici prea mult timp, această vizită în Sibiu nu m-a făcut să resimt senzaţiile acelea speciale pe care le ai plimbându-te fără nici o grijă pe străduţele înguste din centrul vechi. Pe repede înainte am trecut şi pe la Castrul roman Arutela, aflat pe malul stâng al Oltului, construit se pare în prima jumătate a sec. III. Aici puhoiul fotografilor daci nesatisfăcuţi de ceaţa de Bâlea a invadat la propriu castrul roman şi a alungat o cireadă de vaci care supraveghea vestigiile, păscând iarba şi buruienile crescute pe acolo. La nici 2 km se află Mănăstirea Cozia, o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Cu o istorie bogată, mănăstirea care a fost pe rând şcoală, fortăreaţă, puşcărie, spital şi chiar grajd de cai, este acum o mănăstire de călugări foarte frumos întreţinută. M-am înfiorat puţin când am văzut că la magazinul de suveniruri bisericeşti se comercializează printre altele şi brăduţi de maşină sfinţiţi, dar m-am răcorit repede în fântâna lui Neagoe Basarab de unde lumea lua apă şi cu bidonul de 5 litri. În drumul spre casă, mai merită amintită speciala „pauză de curcubeu” care a apărut la timp pentru a ne mai dezmorţi şi a mai face câteva poze „veninoase”.
Autor: Popescu Cornel
Data adaugarii: 12 Jul 2010
Numar fotografii: 25