Home » Saptamana aceasta » Saptamana 46-2013 » HAI LA HANUL LUI MANUC !!!

Informatii galerie foto:

Nume: HAI LA HANUL LUI MANUC !!!
Descriere: Hanul Manuc (sau Hanul lui Manuc), este o clădire veche din București, important obiectiv turistic și monument istoric. Întemeietorul său, Manuc Bei (Manuc Mârzaian), s-a născut în 1769 la Rusciuc. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea obține demnitățile de dragoman și bei. În anul 1808 este numit Bei al Moldovei. În 1806, Manuc ajunge în capitala Țării Românești, și este silit să se stabilească aici pe termen lung din pricini legate de războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiași an începe construcția hanului, ce va fi terminată în 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreață a celor din secolul al XVIII-lea. Terenul pe care este construit a aparținut, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Curții domnești. Odată cu acest teren Manuc Bei mai cumpără și alte moșii: Dragomireștii din Vale, Dragomireștii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Trămudeasca, Giulești, Popești, Mudurgan, Brobodeț, Hagi-Gheorghe, Cuhnești, și altele, pomenite în testamentul său din 1815. Arhitectura exactă a hanului în configurația sa inițială nu se cunoaște, însă, din descrierile de la începutul secolului al XIX-lea reiese că la subsol se aflau 15 pivnițe boltite, la parter existau 23 de prăvălii, două saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucătării și un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane. Etajul dispunea de 107 odăi, cele mai multe folosite pentru oaspeți. În curtea interioară exista o cafenea și o mică grădină cu fântână arteziană. Între fațada dinspre Dâmbovița și râu se costruise un chei de piatră, lat de peste un metru. Mai târziu, după ce Dâmbovița a fost canalizată pentru deschiderea Halei de Carne, lângă această fațadă s-au mai adăugat câteva prăvălii. Nu cred să existe prea mulţi români care să nu fi auzit de Hanul lui Manuc. Dar sunt sigur că-i numeri pe degete pe cei care mai ştiu câte ceva despre soarta bătrânului stabiliment. Iar acelora care nu ştiu, le spun eu: în curtea interioară, stă de aproape cinci ani un Cantacuzin, care îşi zideşte toţi banii în pereţii hanului. "Când a apărut legea, în '96, ne-am mobilizat, am pus actele în ordine şi am făcut cerere de retrocedare. În '97, am început procesul, iar în '99 am avut primul câştig de cauză, la tribunal", spune Cantacuzino, odată aşezat la masă, sorbind dintr-un ceai fierbinte. "Judecător era unul, Florea Vişan - extraordinar om. El era de partea proprietarilor. E dreptul lui, domnule! Are omul toate documentele: semnate, parafate - ce să fac?! Îi dau", zicea, şi restituia. "A dat la toţi care au avut documentele în regulă". Şi, dacă aflat în exploatarea statului, zeci de ani, hanul n-a interesat pe nimeni, odată retrocedat, şi-a recăpătat, pe deplin, interesul istoric şi arheologic în ochii edililor. "A venit unul de la primărie şi mi-a făcut plângere penală că am schimbat o ţeavă şi am cârpit o parte din tencuiala căzută", spune, fără să se enerveze, Dinu Cantacuzino. "M-am dus şi eu la judecător şi i-am spus că am "stricat" mai multe decât alea două, pe care le-a văzut omul meu. Dar că, tot ce făcusem, era imperios necesar, ca să menţin clădirea în picioare. Şi apoi, ce-ar fi fost de păstrat, cu sfinţenie, din ce mai reprezenta hanul? Ruina?! Reţeta materialelor folosite în '70, la renovarea comunistă? Care mai era valoarea istorică a hanului, trecut prin atâtea renovări şi transformări bezmetice? Până la urmă, s-a dovedit că am avut noroc de un judecător destupat la cap". Pariul lui Şerban Cantacuzino este să pună toate lucrurile la punct. "Cu banii din credite şi cu ce am încasat până acum din spaţiile reamenajate, am cheltuit cam două milioane de euro. Ca să fiu sincer, nu mai am bani şi nici credite nu mai fac. Încerc să refac acoperişul cu bani europeni. M-au certat toţi că, în loc să caut finanţare UE, am luat bani din bancă. Ce era să fac?! Să mai aştept încă doi-trei ani, până se dărâma?!" Despre eventuale colaborări, Dinu Cantacuzino s-a lămurit. "Am primit câteva oferte... nesimţite. De exemplu, şapte milioane pe tot. O porcărie. Alţii, că să le vând numai hotelul. Încă unii, că, dacă investesc ei în hotel şi îl administrează, să le dau şi restaurantul şi grădina. Fiecare vrea la de-a gata...". Merita macar vizitat , sa ne cunoastem trecutul , daca gradina nu ne mai permite sa stam , din cauza toamnei si a vremii reci....avem de ales crama la fel de celebra.
Autor: Bodea Alexandru
Data adaugarii: 15 Nov 2013
Numar fotografii: 30