Home » Excursii foto » Salina Slanic Prahova - Conacul Floresti » Slanic 2010

Informatii galerie foto:

Nume: Slanic 2010
Descriere: Atunci când te trezeşti de la ora 5:30, sâmbătă dimineaţa şi afară sunt -100 C şi vezi că la fel au mai făcut încă 90 de persoane ca să meargă în acelaşi loc (şi nu, nu e turism electoral) parcă e mai uşor de digerat. Prima oprire a fost la Salina Slănic Prahova – Complexul Minier „Unirea”, care cică e cea mai mare salină din Europa – 7,8 ha. După o călătorie de vreo 2 minute cu un lift ce tremură din toate închieturile te trezeşti cu urechile înfundate la 208 metri sub pământ înconjurat numai de sare. Prima impresie a fost pozitivă pentru că temperatura este constantă tot timpul anului în jur de 120 C, cu plus, iar aerul bogat în ioni de natriu te face să crezi că eşti pe altă planetă. Apoi mi s-a părut că este un obiectiv turistic civilizat când am văzut coşuri de gunoi şi toalete, dar am fost repede trezit la realitate când am văzut pe pereţii salinei tot felul de însemnări ale celor care au trecut pe acolo cu o cariocă în mână. Chiar dacă iluminarea este foarte proastă şi abia vezi pe unde calci, am dat totuşi peste sculpturile în sare ale strămoşilor noştri Decebal şi Traian, într-un ansamblu statuar cam prea simetric pentru diferenţele ideologice dintre ei, am ajuns la locul de joacă, între maşinuţe, leagăne ruginite, balansoare şi tobogane. Evident că o salină fără un teren de fotbal, o masă de biliard, un bufet lângă care stă bine mersi bustul lui Eminescu (făcut tot din sare) şi tarabe cu nelipsitele „chinezării” ar fi fost total ieşită din comun, aşa că nu m-ar surprinde ca într-o zi să se deschidă primul mall subteran cu cinema inclus. Dar până atunci aici funcţionează cu succes un sanatoriu pentru tratarea problemelor respiratorii. Totuşi bomboana de pe tort cred că este standul unde un nene amabil îţi poate face fotografii la minut înconjurat de sare. După ce am ieşit din mină ne-am oprit la ruina micuţului Trianon de la Floreşti, o utopie a lui Grigore Gh. Cantacuzino care în loc să-şi construiască un palat cum văzuse el la Versailles, cu 365 de camere pentru a locui în fiecare zi în altă cameră a ieşit o clădire cu numai 15 încăperi. Acum fosta frumuseţe arhitectonică este o ruină care în orice moment se poate transforma într-o grămadă de moloz, colindată de bolnavii de la sanatoriul TBC din preajmă şi copii din sat. Şi cum orice monument de patrimoniu abandonat de autorităţi nu poate muri în linişte, localnicii l-au transformat bineînţeles într-o groapă de gunoi. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce se afla sub zăpada atât de frumoasă şi curată din jurul ruinei. În fine, după un prânz luat pe fugă la o benzinărie din Câmpina am ajuns şi la Castelul Iulia Haşdeu, construit de Bogdan Petriceicu Haşdeu în memoria fiicei sale decedate prematur la doar 19 ani, bolnavă de tuberculoză. Un ghid cu intonaţie de preot ne-a spus povestea locului deşi noi eram cam mulţi pentru cele câteva camere din castel şi programul lui se cam terminase. Eu am rămas impresionat, pe lângă faptul că Iulia era un mic geniu în dezvoltare, de interesul pentru misticism al lui savantului B.P. Haşdeu (care este atât de actual printre politicienii noştri) dar mai ales de faptul că şedinţele de spiritism organizate de acesta aduna intelectualii vremii, precum Nicolae Grigorescu. La ieşire am simţit un fior de normalitate când am văzut că muzeul are şi audioghid inclus în preţul biletului de intrare, dar şi nelipsitele suveniruri de genul magneţi, căni şi brelocuri.
Autor: Popescu Cornel
Data adaugarii: 30 Apr 2010
Numar fotografii: 20