MITROPOLIE – PARCUL CAROL I

Patriarhia Română

Biserica Patriarhiei, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, ctitorie a domnitorului Constantin Şerban Basarab (1654 – 1658) a fost începută în 1656 şi târnosită în luna mai 1658 (fără a fi în totalitate terminată) în prezenţa Patriarhului Antiohiei. În 1668, în timpul domniei lui Radu Leon (1664 - 1669), biserica a devenit sediul Mitropoliei Ţării Româneşti, mutat în secolul al XVI-lea de la Târgovişte, mai întâi, la Mânăstirea „Sfântul Gheorghe“ - Vechi şi apoi la Mânăstirea „Radu Vodă“. După Primul Război Mondial, Mitropolia s-a transformat Patriarhia României..

Cu planul trilobat şi cu patru turle, biserica Patriarhiei este o reproducere, cu dimensiuni mărite, a bisericii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş, deosebindu-se de aceasta şi prin pridvorul larg deschis, sprijinit pe 12 coloane. Faţadele sunt împărţite în două registre de arcade oarbe separate de un brâu din piatră lucrată în ciubuce răsucite din loc în loc, încadrat de două şiruride cărămizi dispuse sub forma unor dinţi de ferăstrău.

Biserica a fost restaurată în 1799, 1834-1839, 1850, 1886, 1935-1939 şi în 1959-1962, când aceasta a recăpătat o înfăţişare apropiată de cea iniţială. În pronaos este sutuată o raclă de argint, în care se află moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, sfânt protector al oraşului. Turnul-clopotniţă, din faţa bisericii, a fost construit în anul 1698 de către Constantin Brâncoveanu şi restaurat în perioada 1956-1958.

Biserica Paraclis a Patriarhiei, realizată în secolul al XVII-lea, a fost refăcută în 1723, prin grija domnitorului Nicolae Mavrocordat şi a mitropolitului Daniil.

Reşedinţa patriarhală a fost construită, în perioada 1932-1937, după planurile arhitectului Gheorghe Simotta care a reuşit să rezolve problemele legate de cornişa abruptă a dealului şi să integreze clădirea în ansamblul de edificii monumentale şi clădiri istorice care existau în vecinătate (elemente ale mănăstirii din secolul al XVII-lea şi construcţii de la începutul secolului al XVIII-lea). Compoziţia volumetrică aminteşte de un castel fortificat, iar detaliile arhitecturale sunt influenţate de ornamentica bizantină. În corpul central al palatului se află Sala Tronului, apartamentele Patriarhului şi cancelaria Patriarhiei.

Palatul Patriarhiei fostPalatul Camerei Deputaţilor a fost realizat, între anii 1903 - 1907, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, pe locul vechiului Divan Domnesc (unde, la 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Ţării Româneşti).

 Palatul este construit în stil neoclasic, cu o faţadă de 80 m, care are în zona centrală un peristil compus din şase coloane ionice. Sala de şedinţe este acoperită de o cupolă, în vârful căreia se află un vultur cu aripile desfăcute. Până în 1948, acest palat a adăpostit Camera Deputaţilor, apoi, timp de cinci decenii, Marea Adunare Naţională şi, din nou, după 1990, camera Deputaţilor. În 1997, palatul a revenit Patriarhiei Române.

Dealul Mitropoliei era, pe la 1830, acoperit de vii şi de case, iar un drum de pământ urca spre vârf. În 1832, din ordinul generalul rus Pavel Kiseleff  a început construcţia unui bulevard care urca dealul, trecea pe lângă biserică şi cobora în cealaltă parte, înspre uliţa Filaretului (în prezent strada 11 Iunie). În anul 1931, pe dealul Mitropoliei (în faţa clopotniţei) a fost amplasată statuia Lupoaicei Capitoline, mutată aici din fosta piaţă a Romei (de la capătul străzii Lipscani) unde fusese inaugurată în 1906. Statuia a rămas în acest loc până la începutul anilor ’50, când a fost amplasată în scuarul din Piaţa Dorobanţi.

Filaret – Câmpia Libertăţii – Parcul Carol I

 Pe terenul de circa 35 hectare unde se află astăzi Parcul Carol, în 1792, mitropolitul Filaret al II-lea a construit, în apropiere de heleşteul lui Şerban Vodă, o frumoasă fântână unde în „zilele călduroase de vară îşi petrecea câteva ore pe zi“. Fântâna, din marmură, sub formă de chioşc cu un etaj, avea, la parter, opt guri sculptate prin care venea apa captată de pe dealurile din zonă. Tavanul era tot din marmură pe care erau sculptate cele 12 zodii, iar de streaşină atârnau clopoţei de sticlă care scoteau sunete cristaline atunci când adia vântul.

Datorită degradării treptate a fântânii, în 1863 ea va fi dărâmată. În 1870 se va construi Fântâna George Grigore Cantacuzino (primar al capitalei în perioada 21 mai 1869 – 23 ianuarie 1870, şi cel care a subvenţionat construirea sa). Noua fântână, care există şi astăzi, nu este aşa de monumentală ca cea veche, ea fiind împodobită cu coloane de cărămidă tencuită şi cu ornamente realizate de Karol Stork.

Din perioada mitropolitului Filaret, zona mai înaltă s-a numit Dealul Filaret, iar partea cu grădina şi lacul, Câmpia Filaret.

La 11 iunie 1848, câteva zeci de mii de bucureşteni au pornit de pe Câmpia Filaret spre palatul lui Gh. Bibescu, pentru a-l obliga pe acesta să semneze noua Constituţie, să numească un guvern provizoriu, iar după două zile să abdice. La 15 iunie 1848, tot pe Câmpia Filaret au fost prezenţi peste 30 000 de locuitori în frunte cu guvernul, garnizoana capitalei, clerul şi corporaţiile. „În mijlocul câmpiei Filaretului se ridicase un cort mare şi un baldachin de ramuri verzi. Jur împrejur, mulţimea se grămădea pe câmpie, căţărată până pe dealurile ce mărginesc de o parte câmpul“ (Anul 1848 în Principatele Române, Bucureşti, 1902). A doua zi după această adunare, Guvernul provizoriu, prin decretul nr. 17, a hotărât ca această zonă să se numească Câmpul Libertăţii.

În 1905, la sugestia lui Take Ionescu, s-a hotărât trasformarea acestui teren într-un parc naţional, unde să se inaugureze, un an mai târziu, o expoziţie jubiliară care să sărbătorească 1800 de la cucerirea Daciei de către Traian şi de când se stabiliseră primii colonişti romani, 40 de ani de domnie a regelui Carol I şi 25 de ani de când Principatele Române deveniseră regat. La 6 iunie 1906, în prezenţa întregului guvern, a familiei regale şi a numeroşi invitaţi, se inaugurează Expoziţia Generală.

Câmpia mlăştioasă fusese trasformată într-un parc minunat, ca urmare a lucrărilor conduse de arhitectul peisagist francez Edouard Redont. Pavilioanele şi diferitele clădiri au fost realizate după planurile arhitecţilor Ştefan Burcuş, Victor G. Ştefănescu, I. Berindei şi a inginerului Grant. În prezent, multe din monumentele construite iniţial nu se mai păstrează.

Pe dealul Trocadero, arhitectul V. Ştefănesu şi inginerul Grant au realizat Palatul Artelor care ulterior a devenit sediu al Muzeului Militar (mai târziu dărâmat). În stânga parcului se mai păstrează Castelul de apă construit de arhitecţii Scarlat Petculescu şi Schindl, după modelul cetăţii Poenari din Argeş, presupusă reşedinţă a lui Vlad Ţepeş.

Dintre operele construite iniţial se mai regăsesc Arenele Romane (5.000 de locuri) un teatru în aer liber realizat, în stil doric, de arhitectul Negrescu şi inginerul Elie Radu. Pe prima alee din stânga intrării se află Muzeul Tehnic Prof. Ing. Dimitrie Leonida.

Tot în Parcul Carol I se află primul pod de beton armat din România, conceput cu un cadru în cosole, şi realizat, în 1906, de inginerul şi inventatorul George (Gogu) Constantinescu.

La 17 mai 1923, în Parcul Carol I se inaugurează Mormântul Eroului Necunoscut, iar în 1927, ansamblului funerar realizat de sculptorul Emil Willy Becker i se adaugă o candelă cu foc nestins. În decembrie 1958, ansamblu este demontat, dar va fi refăcut în octombrie 1991.

În 1935, pentru tradiţionalele serbări ale Lunii Bucureştilor, în piaţa din faţa parcului s-a construit o fântână arteziană monumentală, numită Fântâna Zodiacului sau Zodiilor, deoarece pe cupa sa de marmură cu un diametru de 16 m, sunt lucrate în mozaic cele 12 figuri ale zodiilor. Fântâna a fost proiectată de arhitectul Octav Doicescu, iar sculptorul Mac Constantinescu a executat mozaicul cu figuriile zodiilor.

La 30 decembrie 1963, în Parcul Libertăţii (actualul Carol I) este inaugurat Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, proiectat de arhitecţii Horia Maicu şi Nicolae Cucu, şi dezafectat după 1989.

Gara Filaret. La 26 august 1869 este finalizată construcţia Gării Filaret (prima din Bucureşti) al cărei parter şi etaj închideau o hală din care porneau trei linii de cale ferată. Elevaţia intrării principale este caracterizată de un fronton triunghiular, iar acoperişul se sprijină pe o structură metalică ca se descarcă pe zidurile construcţiei, printr-un sistem de arce în plin cintru.

La 19 octombrie/31 octombrie 1869 este inaugurată linia ferată Bucureşti-Giurgiu. Primul tren, care era format din locomotiva Mihai Bravu (locomotivă-tender cu două osii condusă de sir Trevor Barklay) şi trei vagoane cu 90 de călători, a plecat de la Filaret la ora 10,45 şi a sosit la Giurgiu la ora 12,30, după o oprire la Comana. Tot atunci, a plecat şi al doilea tren Dunărea, condus de românul Nicolae Tănase, socotit primul român mecanic de locomotivă.

În 1960, liniile de tren au fost dezafectate, iar staţia a devenit autogara Filaret. Din păcate, astăzi, construcţia se află într-o stare deplorabilă.

Uzina de Gaz Filaret, inaugurată la 31 octombrie 1871, a asigurat introducerea sistemului de iluminat stradal, prin intermediul felinarelor cu gaz aerian (785 de felinare în 1871). În 1880, uzina devine „Compagnie du gaz de Bucarest“, care în 1906 se transformă în „Societatea generală de gaz şi electricitate din Bucureşti“ funcţionând astfel până în anul 1946. Uzina termoelectrică de la Filaret, dată în exploatare în septembrie 1908, avea instalate motoare Diesel de 675 CP, cele mai puternice grupuri de acest fel, din Europa epocii, care lucrau într-o centrală electrică.

Tot pe Dealul Filaret, au mai fost construite: Fabrica de chibrituri, Monetăria Naţională şi Fabrica de Timbre. Aceste clădiri, modele de arhitectură industrială, pot fi puse în valoare şi integrate în circuitul turistic al Bucureştiului.

Strada Xenofon, singura stradă în trepte din capitală, situată în Nord-Vestul Parcului Carol I, face legătura între strada Constantin Istrati şi aleea sau rondul Suter. Compusă din peste 100 de trepte, ea are peste 220 de ani şi a fost unul din locurile de promenadă pentru aristocraţia românească. Strada poartă numele lui Xenofon (c. 427 - c. 355 î.Hr.) un soldat admirator al lui Socrate, cunoscut şi pentru scrierile sale istorice (Anabasis Kyrou, Amintiri despre Socrate, Hellenica ş.a.).

Biserica „Cuţitul de Argint“a fost construită în perioada 1906 - 1907, după planurile arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti. Frumos proporţionată, aceasta are motivele decorative (cărămidă aparentă cu şiruri de ocniţe suprapuse) inspirate de biserica „Sfântul Nicolae“- Domnesc din Iaşi (ctitorie a lui Ştefan cel Mare).

 Bibliografie

• Bălan, Ştefan <Mihăilescu, Nicolae Şt.,Istoria ştiinţei şi tehnicii în România, Editura Academiei, Bucureşti, 1985.

• Celac, Mariana <Carabela, Octavian <Marcu-Lapadat, Marius, Bucureşti. Arhitectură şi modernitate. Un ghid adnotat, Editura Simetria, Bucureşti, 2005.

• Colfescu, Silvia, Bucureşti. Ghid turistic, istoric, artistic, Editura Vremea, Bucureşti, 2002.

• Dorin, Ion Narcis, Bucureşti în căutarea Micului Paris, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003.

• Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996.

• Ofrim, Alexandru, Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007

• Parusi, Gheorghe, Cronica Bucureştilor, Editura Compania, Bucureşti, 2007.

• Vătămanu, Nicolae. Odinioară în Bucureşti, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973.

• ***www.wikipedia.org