Fotocronica - secolul XX

de Sorin Voicu http://sorinvoicu.multiply.com/journal

Asociaţia „Bucureştiul meu drag” a organizat evenimentul „Fotocronica – discuţii despre fotografia secolului XX, eveniment ce a avut loc la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Pentru a putea participa am trimis un e-mail de înregistrare, locurile fiind limitate. Am făcut înregistrarea dintr-un impuls. M-a atras numele persoanelor participante: domnul Dinu Lazăr, Francis Vaida şi Jean Vasilescu.

Pe domnul Dinu Lazăr l-am întâlnit pentru prima dată tot prin intermediul asociaţiei „Bucureştiul meu drag”, la prima excursie la care am participat, împreună cu soţia, pe 25 aprilie 2008, Opera Naţională.

Cu domnul Francis Vaida am făcut cunoştinţă cu ocazia lansării Olympus PEN E-P1 din iulie 2009, lansare care s-a ţinut la magazinul F64.

A venit şi ziua de vineri. Mi-am luat nelipsitul rucsac cu câteva aparate foto şi reportofonul şi am pornit-o spre Muzeul Municipiului Bucureşti. Plecat din timp, am mers pe jos. O seară plăcută de decembrie...

Şi bineînţeles, am ajuns prea devreme (întotdeauna ajung... prea devreme, conform devizei „mai bine mai devreme decât prea târziu”). Dar nu a fost bai. M-am conversat cu alţi împătimiţi în ale fotografiei veniţi ca şi mine, mai devreme. Aşa că timpul a trecut destul de repede.

Apoi a venit timpul intrării în sală... cam mică sala pentru un eveniment care s-a dovedit a fi mult mai mare...

Avantajul principal în venitul mai devreme este posibilitatea de a alege locul pe scaun. Fiind cam tare de urechi am ocupat un loc în primul rând, la perete, în dreptul unui piedestal (în sala cu pricina se ţinea o expoziţie de icoane şi de mici obiecte de sculptură), aşa că am avut unde pune reportofonul pentru înregistrare. Când a început evenimentul aveam să constat că nu mă puteam mişca de pe scaun pentru că în spatele meu se afla camera de filmat (evenimentul a fost transmis în direct pe site-ul www.orasul.ro). Şi la cât de „mic” sunt, luam tot cadrul... De unde şi omniprezentele sticluţe de apă în cadru fotografiilor „furate”. Dar nu-i nimic, o sa vorbesc personal cu Andrei ca la următoarea întâlnire să schimbe apa cu ceva tărie „de caracter”. Aşa se vor goli rapid şi vor dispărea din calea mea!

La puţin trecute de ora 18:00, domnul Andrei Bîrsan, preşedintele asociaţiei „Bucureştiul meu drag”, a luat cuvântul, declarând deschisă sesiunea I a şedinţei adunării pasionaţilor foto... J

După luarea de cuvânt a stimabilului mai sus menţionat (cu binecunoscutul de acum „ATENŢIUNE!”), au început lucrările.

Domnul Dinu Lazăr a prezentat „pe scurt” istoria aparatelor fotografice. O lecţie de istorie foarte interesantă. Păcat că timpul a fost limitat... Mai ales că în sală au fost şi câţiva seniori care au lucrat cu unele din aparatele prezentate. Un deliciu să îi asculţi cum vorbesc despre aceste bijuterii îmbătrânite de vreme. Dar pline de caracter.

M-a uimit spusele domnului Dinu Lazăr la începutul discursului: „... şi mă miră foarte tare pentru că e un subiect care nu prea interesează. A fost respins, ca să zic aşa, de către studenţii mei ca fiind o chestie comunistă...”

Acum, ca să fiu mai mult sau mai puţin răutăcios, sunt mulţi „fotografi” pe forumuri „concepuţi” în socialism. Ce ar fi să-i deconsiderăm pe astfel de criterii... Ar fi de tot râsul!

După expunerea domnului Lazăr s-a luat o mică pauză cu cârnaţi şi fasole. Glumesc, au fost fursecuri, pateuri şi sucuri. După pauza copioasă a urmat partea a doua...

foto Sergiu Sfetcu

Tehnica ca tehnică, dar ceea ce a urmat... mi-a mers direct la suflet!

Domnul Francis Vaida a pus o întrebare care ne-a luat pe toţi prin surprindere: „Nu aţi cumpărat cartea Istoria Fotografiei Româneşti, nu? Nu aţi găsit-o, nu?”

Tăcere în sală...

foto Dinu Lazăr

Eu unul am început să mă gândesc de unde până unde această carte...

„Nu aţi găsit-o pentru că nu a scris-o nimeni!” veni răspunsul din partea domnului Vaida.

Domnia sa a continuat apoi cu o scurtă istorie a cooperativei „Fotografia Populară”, înfiinţată în 1951, perioadă care a corespuns cu o naţionalizare a atelierelor de fotografie.

Acum, pentru cei tineri, obişnuiţi, născuţi cu aparatul digital: pe vremurile fotografiei pe film, în ţara noastră, pentru a putea deveni fotograf, singura posibilitate era absolvirea şcolii profesionale de fotografie. Înainte de 1951, să zicem, cei care doreau să înveţe fotografie trebuiau să devină mai întâi ucenici pe lângă studiourile foto ale vremii. Ucenicie care nu era tocmai uşoară şi care se întindea pe ani buni. De reţinut că fotografia era considerată un meşteşug.

În comparaţie, astăzi, oricine se poate considera fotograf, ca să nu vorbesc de „artiştii fotografi” cu un autoproclamat stagiu de 5 (cinci) ani! Ca o paranteză, ca să devii fotograf artist cum se cred unii astăzi, pe vremuri trebuiai să faci 3 ani de ucenicie, 5 ani de carte şi 7 ani de studii pentru maistru. După 13 ani puteai să deschizi un atelier foto pe care să scrie maestrul fotograf. Ca să faci o fotografie acum apeşi pur şi simplu pe un buton. Iar în lipsa cunoştinţelor solide, câştigate în ani grei de şcolarizare pe lângă adevăraţi maeştrii, cei mai mulţi dintre fotografii profesionişti din zilele noastre vânează specificaţiile tehnice ale aparatelor, vezi doamne, dacă nu ai un aparat performant, eşti un „neica-nimeni”! Părerile pe această temă sunt noi şi vechi, oricine are pile, bani sau şi una şi alta îşi poate deschide o expoziţie şi automat (auto)proclamat artist. Lucru care ar trebui să ne lase indiferenţi, dar orgoliul printre noi, fotografii din România, este mare. Dar gândiţi-vă un pic, oare ce poţi ÎNVĂŢA de la astfel de artişti? Am citit în ultima vreme, printre altele, „istoria îmi va da dreptate” – m-a bufnit râsul-plânsul...

În altă ordine de idei, am văzut, pe fugă, recunosc, fotografii Reuters. Dumnezeule, setea de imagini dure, dramatice, trebuie să fie foarte mare... predomină senzaţionalul şi în direct al maestrului Dan Diaconescu!

Sau filtrele colorate, lumina prin ceaţă şi praf... repetate prin copy-paste de aşa zişii studenţi de WORKSHOP-uri. După o astfel de avalanşă de imagini indigo mă apucă greaţa. Mă întreb, unde este originalitatea, unde este spiritul inovator, unde a rămas setea de cunoaştere?

Fotografia românească, după umila mea părere, s-a polarizat în jurul conducătorilor supremi ai MOMENTULUI. Ce istorie, ne îmbătăm cu apă rece!

Ar trebui mai întâi să căutăm prin propria istorie foto, căci ea există, dar cum bine spunea domnul Vaida, nu a fost încă scrisă într-un singur volum. Frânturi se găsesc, depinde însă de noi să le punem cap la cap. Aşadar, ar trebui mai întâi să studiem fotografia filtrată şi adaptată personalităţii fiecăruia, nu să copiem pe alţii. Cum bine s-a spus şi în această minunată seară, nimic nu este nou, totul a mai fost inventat odată.

După discursul ţinut de domnul Vaida, după discuţiile despre fotograful Aurel Mihailopol, după câteva dintre imaginile acestuia prezentate de domnul Lazăr, vai, discuţiile aprinse de pe forumurile noastre foto mi se par... puerile (cel puţin!). Şi de tot râsul.

Dar să revin la ceea ce s-a mai întâmplat în această seara de vineri...

După domnul Vaida a venit rândul domnului Jean Vasilescu să ne povestească despre fotografia vremurilor comuniste din perspectiva celui care a lucrat pentru revista „Pentru Patrie”. Iar pentru cine nu cunoaşte revista, îl invit să arunce un ochi pe următoarea legătură http://www.comunicare.mai.gov.ro/revista.php?continut=istoric.

Foto Sorin Voicu

Modul în care domnul Vasilescu a fost admis „pe post” mi-a adus aminte de propria angajare la Centrului Republican pentru Creşterea Cabalinelor şi Calificarea Cailor de Rasă, în 1989 (unde m-am ocupat, printre altele şi de fotografierea cailor).

Fiecare dintre noi are o "poveste" în spatele fotografiei. Cum a ajuns la această pasiune, ce a făcut din această pasiune. Ar fi frumos ca fiecare să spună, aşa cum poate, cum a ajuns la fotografie, să explice, pe scurt, cum de a făcut o anume fotografie publicată pe internet. În acest fel putem păstra istoria prezentă pentru noi şi pentru generaţiile care vor urma. Şi în primul rând ne va ajuta să îl înţelegem mai bine pe cel de lângă noi, să învăţăm mai bine din propriile greşeli, să cunoaştem ceea ce a gândit fotograful atunci când a declanşat. În acest fel vom evita şi postarea unor fotografii care nu spun nimic. Ne va ajuta să înţelegem mai bine actul fotografic. Vom avea cu toţii de câştigat!

foto Alexandru Dinu-Serban

Doresc să închei aici această relatare a ceea ce s-a întâmplat într-o seară de vineri, 10 decembrie 2010, într-o mică sală din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti, printre pasionaţii de fotografie. Prin prisma punctului meu de vedere.

Vă mulţumesc, domnule Andrei Bîrsan, vă mulţumesc, domnilor invitaţi Dinu Lazăr, Francis Vaida şi Jean Vasilescu.