Bucurestioara si Preziosi

autor: Radu Oltean
http://art-historia.blogspot.com

Planul zonei Pţei Mari la 1854. Situaţia era asemănătoare şi la 1869. Cu roşu -stg.-unghiul de vedere al aquarelei lui Preziosi

Am mai cumpărat azi două cărţi în care o cunoscută aquarelă a pictorului Amedeo Preziosi, cel ce a pictat Bucureştii la invitaţia lui Carol I în anii 70 ai veacului 19, e trecută în virtutea inerţiei ca reprezentând pârâul Bucureştioara. Printre autorii recenţi ce au făcut această localizare greşită se află dl. Adrian Silvan Ionescu, Adrian Majuru, Alexandru Ofrim dar şi mulţi altţii în tot atâtea lucrări despre Bucureşti.

Acest pârâu este cel mai cunoscut afluent al Dâmboviţei şi apoape orice bucureştean a auzit de el. Ceea ce nu ştiu marea majoritate a oamenilor este că acest pârâu nu prea mai exista (ca prezenţă vizibilă şi supraterană- ca să zic aşa) în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Practic nici un plan al Bucureştilor nu prezintă cursul Bucureştioarei. Nici măcar planul Borroczyn din 1847. Şi ar trebui să îi dăm crezare căci acel plan e deosebit de detailat. N. Vătmanu a reconstituit cursul acestui pârâu intrat în legendă, ca pornind din balta de la Icoanei, trecea pe lângă biserica Batiştei, prin spate pe la Colţea (unde era balta Cucului) şi mahalaua Scaunelor unde se umplea de mizeriile măcelarilor, apoi traversa Calea Moşilor, se ducea prin spatele bisericii Udricani, unde se vărsa în Dâmboviţa cam pe unde e acum neterminata clădire a Bibliotecii Naţionale de pe b-dul Decebal, oarecum vis a vis de bisericuţa Bucur.

Cursul s-a colmatat înainte de 1847, iar albia probabil a fost acoperită de gunoaie, moloz, construcţii şi grădini. Nici vorbă să mai existe acest pârâu la 1869, şi încă atât de lat precum apare în acea aquarelă. Şi totuşi de zeci şi zeci de ani, toţi autorii , dar absolut toţi, care au repodus această imagine au numit-o ca reprezentând Bucureştioara. Toţi au fost derutaţi de îngustimea râului din pictură, neacceptând că acea apă ar putea fii Dâmboviţa, în condiţiile în care sunt destule elemente care identifică acel loc ca fiind Pţa Mare.
Documentându-mă temeinic pentru afişul meu cu Bucureştii la 1847-1854 am identificat exact locul reprezentat, folosindu-ma de alte imagini cât şi de planul Borroczyn.

Detaliu din desenul meu cu localizarea aproximativă a locului de unde a schiţat Preziosi desenul după care a făcut aquarela. Reconstituirea mai e utilă pentru înţelegerea topografiei zonei.

Râul în cauză e Dâmboviţa. În zona Pieţei Mari, Dâmboviţa era extrem de îngustă, dar nu atât de îngustă precum e prezentată. Preziosi era interesat să umple desenul cu viaţa de stradă şi nu cu gârla. În altă gravură a lui M. Foucault ce reprezintă intrarea lui Carol I în Bucureşti, Dâmboviţa e excesiv de lată. Gravura e făcută după schiţele lui Foucalt, într-un atelier din Paris. Multe detalii sunt supradimensionate precum bârnele ce ţineau malul apei. Şi nici podul nu e prea corect făcut. Nici aceasta nu e situaţia reală. Deşi elemente reale sunt destule.

Gravura făcută după un desen al lui Foucault (originalul nu îl cunosc). Dâmboviţa e excesiv de lată, dar se recunosc pereţii curbi de lemn al barăcilor din Pţa Mare (în stg), Hanul lui Manuc şi turla Bisericii Sf. Anton-Curtea Veche

Planul zonei Pţei Mari la 1854. Situaţia era asemănătoare şi la 1869, cu violet unghiul gravurii după Foucault

Adevărata situaţie a lăţimii gârlei o cunoaştem din pozele lui Angerer. Oricum apele creşteau primăvara în timp ce vara erau mici.

Fotografie a lui Ludwig Angerer din 1856 făcută de pe podul ce făcea legătura între str. Şelari şi viitoarea Cale a Rahovei. Clădirea din stg. e Hanul lui Manuc, latura vestică, în faţă e podul spre str. Bazaca, pod vizibil din unghiul opus (spre amonte) în celelalte 2 desene

Planul zonei Pţei Mari la 1854. Situaţia era asemănătoare şi la 1869cu verde unghiul pozei lui Angerer

Aquarela lui Preziosi e făcută în atelier după schiţe făcute din spatele Primăriei din Pta Mare. În stânga se văd tarabele curbe ale pieţei, aşa cum le vedem şi în gravura lui Foucault.
În planul îndepărtat se vede turla bisericii Curtea Veche uşor de recunoscut după bila de pe cupolă.

Turla bisericii Sf. Anton-Curtea Veche aşa cum apare la Preziosi, Angerer, Foucault. Era singura biserică din Bucureşti ce avea o asemenea bilă în vârf.

Exteriorul corpului de prăvălii (dinspre râu) ale Pţei Mari. La Preziosi e vizibil că sunt curbe aşa cum apar şi pe plan.

Biserica avea acest aspect din timpul restaurării în stil neogotic de după Incendiul din 1847. În faţa bisericii se recunosc luminatoarele Hanului lui Manuc. Urmează podul de lemn ce ducea către Str. Bazaca, pod ce apare şi pe gravura lui Foucault, căt şi pe poza lui Angerer, dar văzut de pe podul din amonte de Han (ce unea str. Şelari cu calea Craiovei, Rahovei).

Podul de la str. Bazaca. Văzut din jos şi din sus de pod

În plus aglomeraţia de oameni şi animale ce indică clar un târg, casele mari, cu etaj, înghesuite, ce nu prea existau în nici un alt loc din Bucureşti şi cu atât mai puţin pe malul unei ape sunt argumente în plus pentru a localiza acea aquarelă lângă Pţa Mare din faţa Hanului lui Manuc , după curba de aproape 90 grade ce o făcea Dâmboviţa, de pe colţul străzii Municipul, cum apare pe harta lui Pappassoglu. La 2 ani după pictarea acelei aquarele pe locul Pţii Mari se va ridica Hala Mare